top of page

De la Coachingul Individual la Coachingul de Grup

Updated: Feb 24

Evoluția mea în coaching-ul de grup: învățături și reflecții.


Când mă uit în spate la prima mea interacțiune cu coaching-ul individual, realizez cât de mult am evoluat. De-a lungul timpului, am ajuns să-mi doresc să aduc valoare și în grupuri. Deși am început să facilitez și să intervin în procese de grup acum mai bine de 9 ani, am simțit nevoia de ceva diferit, ceva care să îmbine experiența și coaching-ul. Astfel, am zis DA Collective Shift Group Coaching Methodology anul acesta în luna februarie.


Ceea ce mi-a adus Collective Shift Methodology a fost o schimbare a ceea ce înseamnă intervențiile de grup, a modului în care nu este despre trainer, ci este despre experiența participanților, toată lumea are nevoie să fie auzită și implicată. Cum facem asta? Las mai jos câteva idei.



ree


Ce este coaching-ul de group?


Ginger Cockerham descrie în cartea sa „Group Coaching: A Comprehensive Blueprint” coaching-ul de grup ca fiind un proces facilitat de un coach profesionist, creat cu intenția de a maximiza energia, experiența și înțelepciunea combinate ale persoanelor ce aleg să se alăture, pentru a-și atinge obiectivele individuale. 


În prezent, coaching-ul de grup este la început de drum, comparativ cu coaching-ul individual sau cel de echipă. Organizații precum International Coaching Federation (ICF) și European Mentoring and Coaching Council (EMCC) au competențe bine definite pentru coaching-ul individual și cel de echipă, dar nu și pentru coaching-ul de grup. Mi-ar plăcea ca, în viitor, să vedem competențe specifice și pentru acest tip de coaching, deoarece are particularitățile sale. De exemplu, deși tema este comună, obiectivele sunt individuale și fiecare persoană are propria experiență unică.


Ce mi-a adus mie Collective Shift Methodology?

  • flexibilitate, structură și un mod nou de a crea experiențe pentru participanți.

  • structură în crearea design-ului sesiunii, stabilirea temei, partea de business

  • conștientizare asupra etapei de bonding, de ce este importantă încă de la primele interacțiuni și cum să colaborăm eficient, să fim parteneri, la fel ca în coaching-ul individual.

  • o nouă perspectivă în a mă uita la grup ca un întreg, un sistem unitar cu multiple voci, roluri, personalități, comportamente, sentimente, mentalități, experiențe și expertiză.

  • claritate asupra intervenției de creștere și învățare care poate lua mai multe forme – coaching, facilitare, training, workshop etc. – însă important este cum facem contractarea corect încă de la început, astfel încât, combinând diferite tipuri de intervenție să aducă plus valoare grupului.

  • cum creez un mediu de suport și non-judecată în care participanții se simt confortabil să își împărtășească gândurile, îngrijorările și experiențele. Un mediu care încurajează dialogul deschis și schimbul de înțelepciune între participanți. Ce ajută aici este cadrul pe care coach-ul îl aduce în față prin acordul de confidențialitate, sensibilitate și vulnerabilitate.

  • să mă uit la cum putem împuternici participanții și să își dea seama că nu sunt singuri în călătoria lor. Ei dobândesc încredere din experiențele și insight-urile comune ale colegilor lor, ceea ce îi motivează să acționeze și să facă schimbări pozitive în viața lor. Astfel încât, nimeni nu iese dintr-o experiență exact la fel, aceeași persoană care a intrat.


Care sunt rolurile pe care le putem avea în coaching-ul de grup?

Fiind o persoană creativă, inginerul din mine are nevoie și de structură. Astfel, cele 3 roluri - generator, mentor și lider - mă ajută în design-ul și contribuția într-o intervenție . Fiecare rol vine cu responsabilitățile și abordările sale unice:

  • Generatorul aduce energie și inițiativă. El este și cel care aisgură buna desfășurare logistică a intervenției. Avem foarte mare nevoie de el înainte de intervenție și pe parcurs să ne asigurăm că suntem în timp, nu de alta, dar să nu punem presiune pe noi :)

  • Mentorul oferă suport, compasiune și înțelegere. Oferă resurse, instrumente utile și monitorizează progresul lor, ajustând planul sesiunii în funcție de nevoile grupului. De asemenea, acesta facilitează conexiunile între participanți, susține învățarea practică prin exerciții și simulări, și asigură un mediu de suport și dezvoltare.

  • Liderul provoacă grupul la expunere și creștere. Totodată oglindește și parteneriază liderul din fiecare participant. Este cel care include pe toată lumea în dinamica de procesului, și provoacă împuternicirea și responsabilitatea personală. Don't be afraid să dați cel mai tare volumul la lider, ci nu la mentor.


Această claritate a rolurilor a venit cu reflectare la cum se întâmplau lucrurile până acum și cum pot de acum înainte să le folosesc și în ce proporție să le aduc într-o sesiune de group coaching. Din experiență, uitându-mă acum, liderul este cel care cântărește cel mai mult, fiind cel care provoacă grupul pe parcursul intevenției.


Din experiența mea de lucru cu grupurile de lideri din organizații, am observat că adevărata valoare a coachingului de grup vine din momentele „aha” care nu s-ar întâmpla într-un training tradițional. Atunci când liderii încep să învețe unii de la alții, să treacă dincolo de conversațiile de suprafață și să-și împărtășească provocările cu sinceritate, se creează un spațiu autentic de creștere. În astfel de contexte, ei nu doar că obțin perspective valoroase, dar își oferă și susținere reciprocă pentru a-și respecta angajamentele și a-și menține progresul.


ree


Reflectarea competențelor ICF și EMCC în coaching-ul de grup

Chiar dacă ICF și EMCC nu au competențe specifice pentru coaching-ul de grup, multe dintre competențele lor pot fi transpuse în acest context. De exemplu:

  • Cultivarea încrederii și siguranței: Crearea unui spațiu sigur unde participanții se simt confortabil să-și împărtășească gândurile și provocările.

  • Stabilirea și menținerea acordurilor: Contractarea trebuie să servească interesele colective ale participanților, iar obiectivele fiecărui individ sunt esențiale.

  • Ascultarea activă și prezența: Coach-ul trebuie să observe dinamica grupului și să înțeleagă nevoile individuale ale membrilor. Prin observarea a ce se vede si ce nu se vede provoacă status quo-ului care creează și susține experiența de învățare prin intervenții de coaching.

  • Evocă conștientizare: Participanții sunt încurajați să exprime reflecțiile și conștientizările lor, schimbările de perspectivă și noi percepții dobândite.

  • Facilitarea creșterii clientului: Orientarea către rezultat și creșterea personală sunt prezente în etapa de transformare, unde fiecare participant își creează un plan de acțiune personal pentru a-și atinge obiectivele individuale.


Coaching-ul de grup, la fel ca și cel individual și cel de echipă, necesită dezvoltare continuă, supervizare și practică reflexivă.


Collective Shift Methodology mi-a oferit instrumentele necesare pentru a face acest lucru, subliniind importanța dinamicii de grup și a colaborării. Pentru mine a fost o călătorie de descoperire și învățare.


Looking forward 🚀

 
 
 

Comments


bottom of page